Sari la conținut
Adunarea generală

Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea persoanelor desemnate de Consiliile directoare ale structurilor asociative constituente, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din din Statutul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova.

Astfel, Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit dintr-un număr de 30 de persoane, astfel:

a) 10 persoane desemnate de Consiliul director al ACoR;

b) 10 persoane desemnate de Consiliul director al CALM;

c) 10 persoane desemnate de Consiliul director al AOR.

Atribuții:

Competența Adunării generale cuprinde:

– stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Consiliului;

– aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil;

– aprobarea raportului anual de activitate al Consiliului;

– alegerea și revocarea membrilor Consiliului director;

– alegerea și revocarea cenzorului;

– înființarea de filiale;

– modificarea prezentului statut;

– dizolvarea și lichidarea asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;

– aprobarea dobândirii/pierderii calității de membru al Consiliului;

– stabilirea cuantumului cotizației de membru;

– aprobarea acordurilor de aderare, afiliere, asociere, colaborare sau cooperare, după caz, la organizații internaționale;

– alte atribuții prevăzute de lege și de Statutul CALRRM.

Consiliul director

Consiliul director se compune din 9 membri titulari și 9 membri supleanți, astfel:

▪ 3 membri titulari și 3 membri supleanți din partea ACoR;

▪ 3 membri titulari și 3 membri supleanți din partea CALM;

▪ 3 membri titulari și 3 membri supleanți din partea AOR.

Prin dispoziția președinților structurilor asociative constituente se desemnează membrii supleanți în Consiliul director.

Componența Consiliului director, pe funcții, este următoarea:

▪ 1 președinte;

▪ 2 copreședinți;

▪ 15 membri.

Consiliul director al Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova – CALRRM, format din reprezentanții Asociației Comunelor din România (ACoR), ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și ai Asociației Orașelor din România (AOR) are următoarea componență nominală:

Din partea Asociației Comunelor din România, în calitate de membri titulari:

a) domnul Emil DRĂGHICI, președintele Asociației Comunelor din România, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița;

b) doamna Mariana GÂJU, prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România, președintele Filialei Județene Constanța a ACoR, primarul comunei Cumpăna;

c) domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, primarul comunei Sadu.

Din partea Congresului Autorităților Locale din Moldova, în calitate de membri titulari:

a) doamna Tatiana BADAN, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul satului Selemet, raionul Cimișlia;

b) doamna Violeta CRUDU, vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova, președintele Rețelei Femeilor din cadrul CALM, primarul satului Cruzești, municipiul Chișinău;

c) domnul Constantin COJOCARU, vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova, președintele Rețelei CALM a Orașelor, primarul municipiului Edineț, raionul Edineț;

Din partea Asociației Orașelor din România, în calitate de membri titulari:

a) domnul Adrian-Ovidiu TEBAN, președintele Asociației Orașelor din România, primarul orașului Cugir, județul Alba;

b) domnul Gheorghe-Daniel NICOLAȘ, prim-vicepreședintele Asociației Orașelor din România AOR, primarul orașului Odobești, județul Vrancea;

c) domnul Mik JOZSEF, secretarul general al Asociației Orașelor din România, primarul orașului Borsec, județul Harghita;

Cenzorul

This is just a placeholder to help you visualize how the content is displayed in the tabs. Feel free to edit this with your actual content.

Copyright 2024 © Asociația Comunelor din România. Toate drepturile rezervate.